Un drum prin istorie: Via Francigena, ruta de pelerinaj care şi în Evul Mediu unea insula britanică de Roma

Multe dintre drumurile create atunci sunt încă în folosinţă şi astăzi, într-o anumită capacitate, în timp ce altele au fost pierdute. Via Francigena a fost o rută care a dispărut în unele locuri, dar a fost recuperată în întregime în anii ’80 ai secolului trecut, scrie The Vintage News.

Romanii au construit o reţea vastă de drumuri prin Europa. Doar în insula britanică, există circa 16.000 de kilometri de drumuri construite între 43 şi 150 e.n.

• Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
• Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus

Multe dintre ele au continuat să mai fie folosite timp de secole şi chiar au devenit rute care astăzi sunt utilizate în mod regulat. Unele drumuri, precum Via Francigena, a apărut ca o serie de drumuri mai mici, legând drumuri romane stabilite cu rute mai mici şi mai puţin circulate.

Deseori, în Evul Mediu (şi chiar şi astăzi), oamenii făceau pelerinaje lungi la o anumită catedrală, la mormântul unui sfânt sau într-un oraş.

Ruta Via Francigena începea, se spune, de la Catedrala Canterbury şi trecea prin Franţa, Elveţia şi Italia. Însemnând „drumul care vine din Franţa”, calea era folosită de pelerinii din Evul Mediu pentru a vizita capitala creştinismului apusean şi mormintele lui Petru şi Paul.

Prima menţionare documentată a drumului este dintr-o scriere a lui Willibald, episcop de Eichstätt, în anul 725. Numită „ruta francă” în document, a fost menţionată şi sub numele de „Calea Lombard” (”Lombard Way”), ”Chemin des Angliois” („Drumul Englez”) sau ”Chemain Romieux” („Drumul Roman”).

La sfârşitul celui de al zecelea secol, Arhiepiscopul de Canterbury, numit Sigeric cel Serios, a mers pe Via Francigena până la Roma pentru a fi hirotonisit. A înregistrat drumul, inclusiv toate popasurile în drumul înapoi la Canterbury. 

Ca rezultat, acum se ştie în totalitate acest drum. S-a mai schimbat de-a lungul timpului, în funcţie de politică, climă şi apariţia sau dispariţia popasurilor.

Sigeric călătorea circa 20 de kilometri pe zi, iar drumul de întoarcere a fost împărţit în 80 de etape, iar înregistrarea sa întocmeşte astăzi versiunea oficială a Via Francigena.

Drumul roman, pierdut şi recuperat

În ciuda popularităţii din acea vreme a drumului şi documentarea lui Sigeric, ruta de pelerinaj a fost dată uitării şi a devenit cunoscută doar specialiştilor.

Acest lucru s-a schimbat în 1985, când un antropolog pe nume Giovanni Caselli dorea să găsească ceva pentru a-şi scrie noua carte de călătorie. Astfel, a decis să exploreze Via Francigena bazându-se pe relatările lui Sigeric.

A terminat drumul, iar în 1990 a publicat o carte intitulată „Descoperirea drumului Via Francigena”. Datorită acestei cărţi, drumul a intrat în patrimoniul european, primind titlul de Rută Culturală Europeană în anul 2004.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Toate drumurile duc către Roma. Un tânăr a creat un model surprinzător al drumurilor romane străvechi – FOTO

Valoarea inestimabilă a sării. În antichitate era atât de valoroasă încât se crede că unii soldaţii romani erau plătiţi în sare

Stânca Tarpeia, locul din care romanii îşi aruncau trădătorii

Arheologii au descoperit cea mai exactă dată a distrugerii oraşului roman Pompeii